Care sunt cele mai frecvente metode de prevenire a trombozei anale?

Tromboza anală, cunoscută medical și sub denumirea de tromboză hemoroidală, apare în urma formării unor cheaguri de sânge în interiorul unei vene hemoroidale. Cheagul de sânge respectiv este localizat, de regulă, pe marginea anusului, iar apariția sa este strâns legată de fluxul excesiv de sânge într-un hemoroid.

Prin urmare, umflatura acută din jurul său favorizează, adesea, procesul de coagulare a sângelui, rezultând, în final, tromboza anală, producând o presiune continuă, lucru care produce o durere ce variază în intensitate la fiecare pacient.

Așadar, afecțiunea reprezintă, practic, o tumefiere foarte dureroasă, de culoare albăstruie, apărută că urmare a constipației și a presiunii exercitată asupra vaselor de sânge din regiunea recto-anală.

Tromboza anală – semne ca trebuie sa mergi la medic

Din punct de vedere medical, afecțiunea survine, în majoritatea cazurilor, ca urmare a complicatiei bolii hemoroidale cronice, atunci când pacientul amână vizita la medicul proctolog, de teama durerilor sau a jenei.

În cazul hemoroizilor acuți, tromboza anală apare din cauza strangulării/trombozării nodulilor hemoroidali.

Deși inițial simptomele afecțiunii hemoroidale, odată ce intervin complicațiile, instalarea durerilor acute severe în regiunea peri-anală, precum și a unei senzații acute de prezentă a unui corp străin, sunt motive suficiente de a apela la consult specializat.

De asemenea, mâncărimile și senzațiile de arsură, roșeață și iritație din timpul defecației, insotită uneori de eritem și manifestări vizibile, ne certifică faptul că avem de-a face cu o formă incipientă de tromboza anală lipsită de un proces inflamator.

Netratată, boala poate evolua, senzația de durere din zona anală se va intensifica. În plus, pacientul va constata apariția edemului pronunțat, care va cuprinde o regiune din ce în ce mai vastă din jurul orificiului anal, declanșând o înroșire extrem de puternică a pielii și o durere apăsătoare la palpare și în timpul adoptării poziției în șezut.

Nu neglijați trombozele hemoroidale

Întrucât incidența trombozei anale este destul de mare în rândul populației din România, iar statisticile ne arată că cel puțin jumătate din populația Globului suferă din cauza hemoroizilor, se impune ca această afecțiune să fie tratată cu foarte mare atenție.

Personalul medical al Clinicii Fortius recomandă ca pacientul să fie atent la eventualele hemoragii intense ce pot apărea.

Un consult medical riguros îl va feri pe pacient de complicațiile bolii produse de inflamarea țesutului subcutanat. În acest caz, hemoroizii necrozați vor căpăta o culoare neagră, iar întreaga circumferință a anusului va fi acoperită de o tumoare inflamatorie.

Vindecarea pacientului este anevoioasă în astfel de situații, impunându-se excizia hemoroizilor și eliminarea cheagurilor de sânge alterat.

Echipa medicală a clinicii aplică cu succes conduita terapeutică impusă în fiecare caz în parte, în funcție de gradul de evoluție a trombozei anale.