Incontinenţa urinară la femei reprezintă, practic, eliminarea involuntară sau accidentală a urinei. Prin prisma modului în care se manifestă, aceasta este mai degrabă un simptom, decât o afecţiune în sine.
Cum definiţia aceasta a fost revizuită astfel ca să cuprindă toate aspectele pierderii de urină, putem să luăm în considerare rezultatele statistice internaţionale cele mai mari şi anume 50% dintre femei pierd urină.
În mod normal, aproximativ jumătate din numărul de femei pierd urină atunci când merg la sala de sport, prin strănut, tuse sau râs. Eliminarea accidentală are de obicei loc în momentul în care respectivele activităţi cresc presiunea intra-abdominală sau în situaţiile în care pacientul nu are timp suficient pentru a ajunge repede la toaletă.
Ca simptom al tractului urinar inferior, incontinenţa urinară afectează cam 10% din populaţia feminină, incidenţa fiind crescută în cazul adulţilor vârstnici.

Care sunt principalele tipuri de incontinenţă urinară?

În funcţie de factorul favorizant, care provoacă eliminarea involuntară a urinei, medicii au definit mai multe tipuri de incontinenţă urinară, astfel:

• incontinenţa la efort – este întâlnită atunci când pierderea de urină se datorează activităţilor ce presupun efort fizic, tuse, strănut, râs ori ridicarea unor greutăţi. Senzaţia de urinare care se instalează este subită şi intensă, pacientul resimţind, adesea, nevoia de a merge rapid la toaletă. Astfel, ea este rezultatul condiţiilor fiziologice provocate de presiunea crescută asupra musculaturii pelviene.
• incontinenţa prin ”prea plin”- apare ca urmare a decompensării vezicii, care rămâne mereu plină (aşa-numita vezică iritată). Aceasta se caracterizează printr-o stare de micţiune imperioasă, pacientul simţind că vezica nu se goleşte, deşi în ea se ragasec cantităţi mici de urină. La unele paciente, senzaţia de urinare apare subit, în timp ce la altele, se instalează după simpla ingestie de apă.
• incontinenţa urinară combinată (mixtă) – reprezintă, practic, un amestec între manifestările celorlalte tipuri de incontinenţă, ca urmare a necesităţii imediate de a urina, care apar frecvent, la femeile în vârstă.

Simptomatologia şi fiziologia incontinenţei urinare

Din punct de vedere anatomo-fiziologic, afecţiunea debutează brusc, iar rezolvarea se găseşte în tratarea cauzei subadicente. Astfel, eliminarea necontrolată de urină apărută ca urmare a unei infecţii a tractului urinar se va trata odată cu vindecarea acesteia din urmă.
Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul în care boala se cronicizează, deoarece simptomele se agravează treptat şi progresiv, cele mai multe dintre femei evitând să iasă în public, deoarece resimt o aparentă jenă din cauza acestei neplăceri.

Cum tratăm incontinenţa urinară?

Din punct de vedere medical, incontinenţa urinară acută este percepută ca o problemă tranzitorie, care dispare spontan, odată cu înlăturarea cauzei.
În funcţie de factorul provocator, incontinenţa urinară cronică se tratează sau se controlează prin diferite tehnici moderne, non-invazive, care includ terapie medicamentoasă, tehnici de stimulare şi antrenare a musculaturii pelviene, precum şi tehnici de reantrenare a perineului. Metodele permit o îmbunătăţire după 1-6 luni, iar aproximativ 50% dintre femei ajung să controleze micţiunea la un nivel în care intervenţia chirurgicală să nu mai fie necesară.
În cazuri servere, singura soluţie pare a fi operaţia, care are o rată de succes în 90% din cazuri, cu recuperare imediată.